CULOAREA DIN FARFURIE NE FACE MAI FERICIȚI?!

Publicat de administrator pe

Zilnic suntem preocupați de exterior și de sănătate, precum natura se succede  în anotimpuri și culori, exact la fel fucționează și organismul nostru, variind în felul de a reacționa la anumiți stimuli și factori, externi și proprii ai corpului.

Probabil nu te-ai gândit niciodată că printre cei mai importanți stimuli ai apetitului se numără culoarea alimentelor, care poate avea o influență mai mare decât mirosul sau gustul acestora. Tot mai des percepem mâncarea din farfurie după felul cum arată și spre marele regret deseori aparențele înșeală, uităm să percepem alimentele din farfurie și cu celelalte simțuri pe care ne-a înzestrat natura.  Starea fizică şi psihică este influenţată în proporţie de 80% şi de culorile anumitor fructe şi legume. Dar ce nuanțe preferă creierul uman atunci când vine vorba de mâncare?

Rosu

Alimentele de origine vegetala care au aceasta culoare (capsune, rubarba, ceapa de apa, rosiile) contin betacaroten si antioxidanti. Astfel, ele sunt foarte indicate in prevenirea bolilor de inima, a cancerului, ajutand organismul sa se apere de substantele daunatoare din mediul inconjurator ca de exemplu : smog, nicotina sau razele prea puternice ale soarelui. Alte alimente rosii (soia, carnea de vita) sunt bogate in proteine si fier.

Rosu intens si mov

Strugurii, murele, prunele, ridichile sunt foarte bogate in vitamina C si bioflavonoide. Din acest motiv sunt recomandate pentru a spori imunitatea organismului sau pentru a preveni cancerul. Sfecla rosie contine foarte mult fier si magneziu si deoarece impiedica depunerea grasimilor in organism este ideala pentru asigurarea unui meniu echilibrat persoanelor care urmeaza o dieta. Nu ezitati sa folositi aceasta culoare la salate sau la deserturi.

Galben si portocaliu

Aceste culori indica o concentratie mare de potasiu, carbohidrati, precum si o doza importanta de betacaroten. Cel mai des sunt colorate in galben sau portocaliu fructele si legumele ca : lamai, portocale, gutui, dovleac, porumb, fasole uscata, morcovi etc., cunoscute si pentru aportul lor de vitamina C. Fainoasele si cartofii sunt sursele cele mai importante de amidon si carbohidrati, fiind recomandate in special copiilor aflati in perioada de crestere.

Alb

Nu mai este pentru nimeni un secret ca aproape toate produsele albe (branzeturi, lactate, iaurturi, albus, carne de peste) sunt foarte bogate in calciu. Desigur, calciul ni-l putem lua si din anumite fructe sau legume, dar produsele albe au un avantaj in plus: contin vitaminele D si A care sunt indispensabile pentru fixarea calciului in organism. Putem adauga alb la orice masa la care simtim ca ar mai fi nevoie de un aliment in plus, suplimentand culorile unui aperitiv sau ale unei garnituri.

Verde

Se stie ce cele mai bogate surse de vitamine sunt verdeturile. Vitamina C si vitamina E, pe care acestea le contin in cea mai mare masura, ajuta organismul sa se apere de bacterii si agenti patogeni, reducand riscul de aparitie a numeroase boli. Spanacul, varza, fasolea verde, salatele, broccoli, merele, avocado, chiar si patrunjelul si mararul, precum si alte plante aromate sunt unele dintre cele mai importante surse de fier si magneziu.

Olga CARA,

Nutritionist, medic epidemiolog

Vă puteți programa chiar astăzi la medicul nuti’ionist, apelând numerele de telefon 022 784 784  şi 060206650 sau  info@lacteia.md

Categorii: Noutăți