Ultrasonografia performantă (USG,Doppler, Fibroscan-Elastometrie) în CM LACTEIA
Ecograful este un aparat ce foloseşte emisia şi captarea de unde ultrasonice (de foarte înaltă frecvenţă) pentru investigarea imagistică noninvazivă, atraumatică şi non- iradiantă a diferitelor organe interne ale corpului uman. Cu ajutorul ecografului pot fi efectuate investigaţii pentru afecţiuni ale aparatului cardio-vascular, afecţiuni abdominale (ficat,vezica biliară, pancreas, splină), afecţiuni ginecologice (uter, ovare transabdominal și transvaginal), urologice (rinichi, vezica urinară, prostată), senologice (glanda mamară), endocrinologice (glanda tiroidă, paratiroide), musculo-scheletale, neurologice sau materno-fetale.
Astfel, pentru a evalua corect o afecțiune și a stabili cel mai bun traseu de tratament, Centrul medical Lacteia iți oferă servicii de imagistică la unul din cele mai performante ecografe clasa Premium care există astăzi la nivel mondial APLIO-i800 , produs de excelență a companiei Toșhiba.
Medicul imagist înalt calificat, cu un stagiu de peste 30 ani în domeniu, care asigură explorarea la maxim a performanțelor tehnice ale acestui dispozitiv medical este D-nul Vladimir VULPE.
O aplicație specială a ecografiei este ecografia Doppler, care permite depistarea fluxurilor de sânge și studierea acestora. Aceasta metodă este utilă în studierea vascularizației organelor și a formațiunilor tumorale, precum și a calității vaselor de sânge și a afectării acestora în cadrul unor boli sistemice. Dopplerografia permite identificarea modificărilor patologice în corpul uman înainte de debutul simptomelor clinice, precum și în stadiile incipiente ale bolii.
Prin folosirea unor softuri dedicate, investigaţia ecografică se poate completa cu cea de elastografie care poate studia densitatea unui țesut pentru diferențierea formațiunilor tumorale benigne de cele maligne și in aprecierea gradului de fibroză.
Elastografia hepatica ( FibroScan) o procedură modernă, investighează gradul de elasticitate hepatică pentru determinarea gradului de fibroza si stadializarea hepatopatiei. Când elasticitatea hepatică scade, înseamnă că ficatul devine mai rigid. Cu cât ficatul este mai dur, cu atât gradul fibrozei este mai ridicat. În termeni medicali, fibroza hepatică este echivalentă cu transformarea cirotică a ficatului.
Elastografia în alte organe: Scaderea elasticitații (cresterea rigidității) unui organ reprezintă un parametru important în diagnosticarea țesutului potențial malign sau a țesutului afectat. Se aplică frecvent la sân și la tiroidă și împarte leziunile în mai multe categorii: moi, parțial moi, semidure, dure, foarte dure și chistice.
Pentru programare la ultrasonografie apelați la tel. 022784784 sau 060206650, la fel pe info@lacteia.md