Doctor habilitat Vlada-Tatiana Dumbravă se alatură echipei medicale din Centrul Medical Lacteia
Ne face plăcere să vă anunțăm că din luna iulie, anul curent Vlada-Tatiana Dumbravă, profesor universitar, doctor habilitat în medicină, şefa Catedrei de medicină internă nr. 4 a USMF ,,Nicolae Testemiţanu”, o personalitate notorie care se înscrie în elita intelectualilor de marcă din republică se alatură echipei medicale din Centrul Medical Lacteia , unde efectueaza consultații și investigații de specialitate în domeniul gastroenterologiei şi hepatologiei. Din 1980 şi până în prezent este gastroenterologul principal al Ministerului Sănătăţii. Dumneaei a pus bazele gastroenterologiei şi hepatologiei terapeutice naţionale.
În calitate de gastroenterolog principal al Ministerului Sănătăţii şi preşedinte al Asociaţiei Medicale „Hepateg”, organizează anual conferinţe ştiinţifico-practice consacrate problemelor actuale din domeniul hepatologiei şi gastroenterologiei.
La fel în CM Lacteia va consulta pacienții cu probleme din domeniul gastroenterologiei și hepatologiei D-na Lupasco Iulianna, doctor în medicină, docent, şefa Laboratorului gastrointestinal din cadrul Universităţii de Medicină.
Programul Doamnei doctor habilitat Vlada-Tatiana Dumbravă în Centrul Medical Lacteia este următorul:
– în fiecare zi de miercuri în intervalul orar 10.00 – 13.00 pe timp de vară
– în fiecare zi de miercuri în intervalul orar 14.00 – 18.00 din luna septembrie
Pentru programări la consultații de specialitate și investigării imagistice, vă rugăm să completați formularul de programare, să apelați numerele de telefon 022 784 784- 060206650 sau să ne scrieți la adresa de e-mail info@lacteia.md